Mircea Petru, Mircea Maria și Berta Slav nu vor fi cercetați în cazul sinuciderii Mădălinei Manole. Cum și-au motivat procurorii decizia

Mircea Petru, Mircea Maria și Berta Slav nu vor fi cercetați în cazul sinuciderii Mădălinei Manole. Cum și-au motivat procurorii decizia
Publicat: 15/07/2012, 10:09
Actualizat: 21/03/2019, 13:58

Procurorii Parchetului Capitalei au dispus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Petru Mircea, a Mariei Mircea și a Bertei Slav pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii Mădălinei Manole, informează Mediafax.

Parchetul Tribunalului București a anunțat, vineri, că prin rezoluția din 12 iulie 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de omor în cazul Magdalenei Anca Mircea, cunoscută publicului drept Mădălina Manole, întrucât decesul acesteia „nu a fost consecința vreunei fapte prevăzute de legea penală”.

Totodată, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru determinare sau înlesnire a sinuciderii față de Berta Adriana Slav, „întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei remis, vineri, agenției Mediafax.

Și în cazul soțului Mădălinei Manole, Petru Mircea, și a Mariei Mircea, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru determinare sau înlesnire a sinuciderii, „întrucât fapta nu există”.

„Din ansamblul actelor efectuate în cadrul dosarului nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni contra vieții a cărei victimă să fi fost numita Mircea Magdalena Anca. De asemenea, nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii de către numiții Mircea Petru, Mircea Maria, Slav Berta Adriana sau alte persoane”, au stabilit procurorii Parchetului Capitalei.

În cazul Bertei Slav, anchetatorii au stabilit că aceasta a procurat substanța toxică fără a bănui că Mădălina Manole „pregătește un act suicidal, fiind indusă în eroare de aceasta cu privire la destinația substanței toxice”

Totodată, Petru Mircea și Maria Mircea „nici măcar nu au avut cunoștință de existența substanței toxice în posesia numitei Mircea Magdalena Anca”.

În 19 ianuarie 2011, procurorii Parchetului Tribunalului București au dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de omor în cazul decesului Mădălinei Manole și continuarea cercetările față de Cristian Urziceanu, cel care ar fi vândut Furadanul cu care s-a sinucis cântăreața.

Soluția dispusă atunci a fost infirmată de Tribunalul București în 27 iunie 2011, instanța considerând că în mod legal și temeinic procurorul a reținut că moartea Mădălinei Manole a fost consecința unui act suicidal, „însă se impunea a fi efectuate cercetări din care să rezulte, fără putință de tăgadă, faptul că actul suicidal nu a fost determinat ori înlesnit de vreo persoană.

Decizia a fost contestată la Tribunalul București de părinții Mădălinei Manole, care au solicitat retrimiterea dosarului la procurori, pentru reluarea anchetei privind infracțiunea de omor în cazul fiicei lor.

Instanța a arătat că, pentru completarea activității de cercetare penală, este necesară reaudierea lui M.I., M.E., S.B.A. și audierea lui N.T. și I.S.

Parchetul Capitalei a precizat că soluția de neîncepere a urmăririi penale se întemeiază pe mijloacele de probă administrate inițial, pe cele dispuse de instanța de judecată și pe alte mijloace de probă administrate după desființarea soluției din ianuarie 2011.

Raportul de autopsie medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Ilfov a concluzionat că moartea Mădăline Manole a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă intoxicației cu carbofuran.

„Calea de pătrundere a toxicului a fost digestivă (orală). La autopsie s-a constatat o leziune traumatică (plagă contuză parietală stânga cu infiltrat sanguin epicranian subiacent) care s-a putut produce cel mai probabil prin lovire de plan dur în cadrul stării de rău care a premers decesului, nu are legătură cu mecanismul de producere al morții și pentru care susnumita ar fi necesitat 8-9 (opt-nouă) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în caz de supraviețuire. Examenele toxicologice efectuate au arătat colinesteraza directă îmbibată 86% ; în sânge s-a găsit carbofuran, metabolitul acestuia și fenobarbital 5,7 μg/ml (concentrație mult sub cea terapeutică); examenul sângelui a fost negativ pentru droguri bazice; în conținutul gastric s-a găsit carbofuran; în lichidul pericardic s-a găsit carbofuran și metabolitul acestuia; sângele analizat nu conține alcool. Moartea poate data din 14.07.2010”, potrivit raportului, unul dintre mijloacele de probă administrate inițial.

De asemenea, au fost avute în vedere în soluția de neîncepere a urmăririi penale procesul verbal de cercetare la fața locului, fișa tehnică a produsului emisă de producător – conform căreia substanța cu denumirea comercială de „Furadan 35ST” are în compoziție, ca substanță activă, carbofuran în proporție de 350 grame la un litru de preparat, raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică – de unde reiese că una dintre urmele digitale ridicată de pe flaconul din plastic cu mențiunea „Pesticide”, găsit în apropierea cadavrului, a fost creată de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a Mădălinei Manole, iar celelalte trei urme ridicate nu conțin suficiente elemente dactiloscopice individuale necesare identificării persoanelor care le-au creat.

În cercetarea cauzei au fost analizate și mesajele de tip SMS de unde rezultă că Mădălina Manole i-a solicitat Bertei Slav să îi cumpere Furadan în scopuri agricole și să păstreze secretul cu privire la această achiziție.

Decizia procurorilor s-a bazat și pe constatarea tehnico-științifică cu privire la un înscris olograf, nedatat și nesemnat, care a concluzionat că înscrisul conținând mesajul de adio a fost scris de Mădălina Manole, nu prezintă modificări și nu a fost realizat prin imitare, pe constatarea tehnico-științifică având ca obiect efectuarea unui studiu grafoscopico-grafologic cu privire la trăsăturile de comportament, caracter, temperament ale cântăreței, precum și pe declarațiile mai multor martori.

Totodată, a fost analizat de procuri biletul de externare emis de către Spitalul Clinic de Urgență și copia foii de observație din iunie 2010 întocmite pe numele Mădălinei Manole, conform cărora „pacienta afirmă ingestie în urmă cu aproximativ 32 ore a circa 40 comprimate de paracetamol+panadol”.

Mădălina Manole s-a sinucis în dimineața de 14 iulie 2010, chiar de ziua ei de naștere.

Cristian Sorin Urziceanu, bărbatul care a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, a fost condamnat, în 6 septembrie 2011, de Tribunalul București la trei ani de închisoare cu suspendare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Mesajul Regelui Charles după tragedia din Papua Noua Guinee: „Am asistat. Eu și soția mea...”....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru proprietarii de terenuri din România. E obligatoriu să țină cont de toți vecinii
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Primele imagini „directe” cu unele dintre cele mai vechi galaxii ale Universului
×